Sărbătoarea primelor 100 de zile de școală la Școala gimnazială „A. I. Cuza” Dorohoi

            Au trecut 100 de zile de școală din clipa în care elevii clasei pregătitoare Step by Step au trecut pentru prima oară pragul școlii gimnaziale „A. I. Cuza” Dorohoi. Au fost 100 de zile de bucurie, emoție, entuziasm și noi descoperiri sub îndrumarea atentă a unor cadre didactice deosebite, prof. înv. primar Maria Amariei și Paul Dan Huțuleac.

Prilej de sărbătoare pentru toți elevii din alternativa Step by Step, primele 100 de zile de școală au fost marcate printr-o serie de activități specifice: întâlnirea de dimineață, prezentarea colecțiilor de 100 de obiecte, activități demonstrative pe centre de lucru și un frumos program artistic.

Cei mai mici dintre școlarii noștri au primit cu bucurie în rândurile lor oaspeți dragi: doamna inspector școlar general adjunct Paula Gavriluță, doamna inspector Olguța Șchiopu, preot profesor Constantin Muha, doamnele educatoare care le-au îndrumat cu răbdare primii pași, părinți, bunici, colegi mai mari și mai mici.

Chipurile lor vesele, plăcerea de a învăța, dezinvoltura și dorința de cunoaștere au transmis tuturor invitaților un sentiment de mândrie și măcar un strop din optimismul debordant al copilăriei.

La mulți ani, copii!

DSC_0858 DSCF6312 DSCF6323 DSCF6301 DSCF6262 DSCF6295 DSC_0852 DSC_0851 DSC_0845 DSC_0835